Clacă în folosul copiilor noștri

KalakaSajttaj2013szept30 1Luni, 30 septembrie, la sediul consiliului județean a avut loc o conferință de presă a cărei temă a fost organizarea de clăci pentru ajutorarea instituțiilor de învățământ aflate în dificultate și care nu au obținut autorizația de funcționare.

Sub genericul „Clacă în folosul copiilor noștri”, președintele Consiliului Județean Harghita a prezentat inițiativa prin care se face apel către consilii locale, antreprenorii locali, composesorate și localnici, de a lua poziție și de a se implica în efectuarea lucrărilor de reparații ale instituțiilor de învățământ – școli, grădinițe, grădinițe cu program prelungit – care din cauza dificultăților financiare nu au reușit să obțină autorizația de funcționare. Conform situației prezentate de Borboly Csaba, din totalul instituțiilor de învățământ din județul Harghita, 418 instituții de învățământ au valabilă autorizația de funcționare, în timp ce 69 se află în curs de obținere a acesteia, iar 83 funcționează fără autorizație sau sunt închise. Conform datelor primite de la Direcția de Sănătate Publică, principalul motiv pentru care nu s-a obținut autorizația de funcționare este acela al grupurilor sanitare și surselor de apă potabile necorespunzătoare. „Situațiile critice sunt constatate mai ales în cazul grădinițelor, deoarece aici copiii cu vârste fragede și cu un sistem imunitar slab sunt mai degrabă predispuși la îmbolnăviri”, a afirmat președintele consiliului județean.
Din fondul de rezervă aflat la dispoziția consiliului județean și în condițiile legii (Legea 273/2006, art. 15) s-a hotărât sprijinirea lucrărilor de reparații a clădirilor în scopul obținerii autorizației de funcționare. Principala modalitate de efectuare a acestor lucrări va fi claca. Pe această cale președintele consiliului județean a făcut apel la implicarea activă a populației din localități și organizarea de clăci. Se vor căuta cele mai puțin costisitoare modalități de efectuare a acestor lucrări, iar conform promisiunilor Inspectoratul Școlar Județean s-a angajat în informarea, prin intermediul cadrelor didactice, a părinților pentru a-i coopta în a participa la aceste clăci. Consiliile locale sunt îndemnate să coopteze cât mai mulți localnici, antreprenori și composesorate care doresc să susțină aceste lucrări și astfel să contribuie la asigurarea condițiilor necesare pentru ca instituțiile de învățământ să funcționeze în condiții legale.

În acest sens s-a editat un formular pe baza căruia instituțiile de învățământ sau primăriile pot solicita ajutor financiar. Până la data de 7 octombrie, ora 10,00 se așteaptă completarea acestor formulare de către directorii instituțiilor de învățământ, respectiv primarii localităților pe raza cărora se găsesc instituțiile de învățământ aflate în dificultate. Președintele consiliului județean solicită și locuitorilor județului, ca aceia care pot contribui la lucrările planificate cu materiale de construcții (lemn, ciment, cărămizi, țigle etc.) să contacteze consiliul județean la adresa de e-mail claca@judetulharghita.ro Formularul de solicitare poate fi accesat la adresa claca.judetulharghita.ro, începând cu 1 octombrie.

În urma evaluării solicitărilor, se preconizează ca la ședința din luna octombrie a consiliului județean să se acorde finanțare. Consiliul Județean Harghita poate să-și asume sprijinirea doar a acelor lucrări pe care localnicii nu le pot întreprinde prin forțe proprii.

Miercurea-Ciuc, 30 septembrie 2013