Clacă pentru renovarea grădiniței Csalóka de la Ciumani

Pentru ca grădinița din localitatea Ciumani să primească avizul de funcționare sanitară a fost nevoie de efectuarea de lucrări de renovare. Acestea au fost realizate printr-o clacă la care au participat localnicii, sprijiniți și de Consiliul Județean Harghita, care este inițiatorul organizării acestor clăci în folosul comunităților din județ.

CsomafalvaOvoda2015aug25-1

Consiliul județean a alocat în acest sens 40 mii lei, iar marți, 25 august președintele instituției s-a aflat în localitate cu ocazia ședinței consiliului județean și a vizitat și grădinița. Directoarea grădiniței, Antal Teréz a spus că pe lângă ajutorul sosit din partea consiliului județean, s-au implicat părinții și consiliul local, dar și comunitatea. Astfel s-au renovat: bucătăria, acoperișul și podul instituției, plafonul, grupurile sanitare, depozitul, cerdacul, s-au schimbat geamurile.