Noi sume de bani pentru clăci

Consiliul județean a alocat noi sume de bani din fondul de rezervă pentru acordarea unui ajutor financiar unităților administrativ-teritoriale din județul Harghita în vederea asigurării condițiilor necesare funcționării unităților de învățământ, după cum urmează: Liceul Tehnologic „Zimmethausen” Borsec, Liceul Tehnologic Zeyk Domokos Cristuru-Secuiesc, Școala Gimnazială Kós Károly – Grădinița Pitypang Gheorgheni, Școala Gimnazială Kiss Ferenc Mădăraș, Școala Generală Endes József – Școala Primară Cetățuia, aparținătoare comunei Sânsimion, Școala Gimnazială Bem József Secuieni, Liceul „Miron Cristea” – Școala Primară Filpea, aparținătoare localității Subcetate, iar pentru Școala Gimnazială József Attila – Fântâna Mare, comuna Vărșag. Valoarea totală a alocării este de 208.800 lei.

baile tusnad

Borboly Csaba a continuat prin precizarea faptului că în cursul anului viitor se dorește continuarea inițiativei de organizare a clăcilor care de această dată se vor organiza pentru lucrările de reparații ale căminelor culturale din localitățile județului. Aceste clăci au demarat deja, ce-i drept în mod neoficial, astfel din fondul de rezervă al consiliului județean s-a alocat suma de 100 mii lei pentru repararea urgentă a acoperișului Căminului Cultural Petőfi Sándor din localitatea Joseni. Cu această ocazie, președintele consiliului județean a ținut să mulțumească pentru implicare și munca depusă administrației locale și composesoratului din localitate.

Mai multe informații despre inițiatica de organizare a clăcilor la unitățile de învățământ din județ, puteți afla mai multe pe adresa http://claca.judetulharghita.ro/.